Toată ziua m-am surprins punându-mi mâna pe pântec, ca și când știam că e deja acolo. Stabilisem că nu mai fac teste de sarcină până când nu am semne clare, dar simțeam și știam că e acolo. Era o zi de joi. Știam că până luni nu mai ajung la birou, așa că am aruncat în geantă sigilii cu bebeluși și mame și am plecat la pensat. Pe drum am căutat idei despre cum anunți familia și prietenii că vine bebe. Menstruația o așteptam abia pe 21 iunie, dar nu am avut răbdare. Aveam teste rămase de luna trecută, așa că am făcut unul seara.

POZITIV

Deși simțeam și mă așteptam să fie pozitiv, aveam și temerea că poate este o alarmă falsă și că intuiția dă rateuri, la fel ca luna precedentă.

Nu îmi venea să cred că este pozitiv și nu am știut cum să mă bucur.

În timp ce ieșeam din baie, sora mea, aflată în vizită, a ajuns acasă și mi-a adus un buchet de flori de câmp. Nu mai făcuse asta până atunci. Să fi fost pură coincidență? Nu cred.

În pântecul meu creștea deja cea mai mare binecuvântare. Puiul meu de om. Sămânța mea de mac.

Nu era convinsă, așa că m-a pus să repet testul. Eu știam că sămânța mea de mac e acolo, dar l-am făcut și pe al doilea.

POZITIV

Și de aici începe noua mea viață – cea de mamă.

M-am visat mereu mamă. Când eram mai mică, spuneam că până la 25 de ani am 3 copii – 2 fete și un băiat.

Am 30 ani și sunt însărcinată pentru prima dată.

Miracolul din pântecul meu.

Soțul meu este pe front. Avea 48h de când plecase. Glumesc. Nu este pe front, dar este departe fizic acum.

I-am dat vestea foarte neinspirată. Era la fotbal, așa că i-am spus să mă sune cu facetime când termină să îi povestesc ce a zis contabila.

Atât s-a putut atunci =))

Vă așteptați să vă povestesc cum am vărsat amândoi lacrimi de crocodil, dar nu. Eram picați din pom și nu știam cum să ne bucurăm.

Tot ce știam era că 20 iunie 2024 era ziua în care am simțit mângâierea lui Dumnezeu.

Visul meu dintotdeauna se împlinea.

Bineînțeles că nu am avut răbdare și pe 26 iunie eram la ecografie. Evident – nu se vedea nimic, sarcina fiind foarte mică. Am plecat cu o falcă-n cer și una-n pâmânt.

M-am întors pe 17 iulie. Aveam mari emoții.

I-am auzit inimioara. Cel mai frumos sunet din Univers.

Totul minunat până aici.

Extras din jurnal – 19 iulie 2024

„Îmi este dor să mănânc ceva. Orice.

Tocmai am mâncat micul dejun și sunt fericită că încă nu am grețuri. Ultima săptămână a fost grea. Nu am putut mânca mare lucru.

Oamenii spun: „Bucură-te de aceste momente unice!”

Mă bucur. Nu mă plâng, dar îmi este dor să mănânc și să nu mi se strângă stomacul la orice miros de mâncare.

Între timp…merg să spăl o nectarină. Cred că vei ieși cu o nectarină în mână și cu un mango în cealaltă.”